Scolarita Lavinia Petrea, rusinata de pampoanele si uniforma apretata

lavinia petreaCum a fost in prima zi de scoala?Eram foarte speriata. Eram extraordinar de timida si cuminte si nu am scos niciun sunet.

Ma simteam urata in uniforma foarte, foarte apretata.

Iar pampoanele din cap ma faceau sa imi fie si mai rusine.

Imi amintesc ca le-am facut pierdute de cateva ori in clasa intai, in speranta ca nu voi mai fi obligata sa le port. Nu a fost asa. Avea mama rezerve. (sursa:presaonline)

Lavinia Petrea - Reportaje de pe front

15.06.2009

Corespondenta Stirilor PRO TV s-a întors recent din Irak si Afganistan, unde, împreuna cu operatorul Zsolt Vago, a realizat o serie de reportaje despre militarii români aflati acolo. Printre vestele antiglont, tancuri blindate si militari înarmati pîna în dinti, Lavina a descoperit cum se traieste într-o zona de conflict, cu pericole la orice pas.

lavinia petrea si zsolt vago - Ai fost în Irak si Afganistan, doua destinatii periculoase. Ce reportaje ai realizat acolo?
- Am fost însotita de colegul meu Zsolt Vago si asta mi-a asigurat... linistea. El a mai fost si în Irak si în Afganistan si avea experienta. În timpul avut la dispozitie, am reusit sa facem în Irak reportaje despre militarii români aflati de sase ani în misiune, acolo. Pe lînga faptul ca au reusit sa restabileasca un nivel de securitate cît mai apropiat de nor­malitate, au ajutat la reconstruc­tia Irakului. În Afganistan, am facut un material despre pierderea pe care a suferit-o Batalionul 21 ”Vînatori de munte”, care se va întoarce acasa în luna iulie cu trei camarazi mai putin, cazuti la datorie. Tot acolo, am mai filmat un mesaj de la un militar român catre fiul sau de 9 ani din tara, pe care, bineînteles, i l-am si transmis.

- Care era perceptia ta despre aceste zone înainte de a ajunge acolo?
- Nu aveam o imagine foarte clara despre ce se întîmpla acolo. Ma întristam si realizam cît de periculos este mai mult în momentul în care, aici, în tara, primeam vesti negre de la Ministerul apararii, care anunta ca a mai murit un militar român acolo. În rest, îmi ziceam în minte doar ”Saracii!”, gîndindu-ma la civilii care îsi duc viata printre transportoare blin­date si militari, dar nu realizam dra­ma prin care trec acesti oameni zi de zi.

- Nu ti-a fost frica?
- Nu m-am gîndit nicio clipa ca as putea pati ceva. Ma gîndeam doar ca trebuie sa ne facem treaba cît mai bine, ca trebuie sa ne întoarcem de acolo nu doar cu o experienta personala, ci si cu un reportaj foarte bun. Sa fim ochiul PRO TV si sa putem arata si telespectatorilor nostri ce am vazut acolo.

- Cum au reactionat cei din familie cînd le-ai spus ca pleci în Irak?
- Nu le-am spus! Au aflat cînd eram deja acolo. În seara respectiva, trebuia sa ma vad cu prietenele. În timpul zilei, m-au sunat sa stabilim locul si ora si, cînd le-am spus ca sînt în Irak, mi-au zis: ”Scuza mai buna nu aveai?!”. Nu m-au crezut.
lavinia petrea
- Care au fost primele ”instructiuni” primite la fata locului?
- În Afganistan, ne-au îmbracat imediat ce am coborît din avion în echipamente de protectie. Mi-am pus vesta antiglont – era sa cad din picioare din cauza greutatii -, mi-am pus apoi casca – nu îmi mai simteam gîtul. Drumul pîna în baza militara l-am parcurs cu un elicopter militar, escortat de alte elicoptere de lupta. Recunosc, m-au impresionat mili­tarii din spatele mitralierelor care sta­teau mai mult în exteriorul apa­ratului de zbor, pentru a putea su­praveghea mai bine zona.

- Cît de diferita este atmosfera de acolo fata de ce vedem noi la televizor?
- Nu se compara. Asta pot spune eu, din punctul de vedere al unei persoane care a ajuns pentru prima oara într-un astfel de loc. Bagdadul m-a impresionat foarte mult. Acolo, nu mai eram într-o baza militara, eram într-un oras în care, în loc sa vezi oameni care merg la serviciu, copii care rîd sau se plimba cu bicicleta, vezi numai militari înarmati pîna în dinti, vezi urme de gloante si panouri cu avertismente si restrictii. Ti se cerea, spre exemplu, sa scoti bater lavinia petreaia din telefonul mobil atunci cînd treceai peste un pod...

- Cum ai fost privita de oamenii de acolo?
- A fost foarte ciudat din punctul acesta de vedere. Irakienii îmi cereau încontinuu sa fac poze cu ei. Se uitau ca si cum... nu stiu, era ceva în neregula cu mine. Ma simteam prost pentru ca era evident ca vorbeau despre mine, în fata mea, numai ca nu întelegeam nimic.

- Ai mai repeta experienta?
- Cu siguranta! Pentru mine, a fost o experienta importanta si mi-as dori sa mai am ocazia sa merg si sa pot face mai multe reportaje. Si, desi poate suna ca un cliseu, apreciez mult mai mult faptul ca traiesc într-o tara în care este pace. Avem parcuri putine, iarba pe care nu putem calca, însa nu locuim într-o tara pîrjolita. (sursa:protvmagazin)

Comentarii

până acum sunt 0 comentarii

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]